Florența la pas
Măcar o dată în viață trebuie să vezi Florența (Firenze, în italiană), capitala regiunii Toscana și a provinciei Florența. Orașul aflat pe râul Arno este renumit pentru importanța sa în Evul Mediu și în Renaștere, mai cu seamă pentru arta și arhitectura sa. Fiind locul de naștere al Renașterii italiene, aflat multă vreme sub coducerea familiei Medici, a fost și capitală a Regatului Italiei între anii 1865 și 1870. Este, de asemenea, locul de naștere al multor personalități artistice ale vremii, iar majoritatea poeților și scriitorilor italieni au legătură cu acest oraș unic atât prin contribuția sa culturală, cât și comercială la istoria lumii. Este Casa Familei de Medici, una dintre cele mai importante familii nobiliare italiene, iar Lorenzo de Medici a fost considerat un geniu politic și cultural al Italiei secolului al XV-lea. Această familie a dat și doi Papi: Leo X și Clement VII. Florentinii au reinventat banii - sub forma florinului de aur - și au finanțat dezvoltarea industriei în toată Europa.
Sunt doar câteva dintre motivele pentru care mi-am dorit să văd Florența mai mult decât Roma sau Veneția. Și parcurgând Florența la pas, am putut constata ceea ce se spune, anume că este un oraș foarte bine conservat din punct de vedere arhitectonic, toată splendoarea de odinioară înfățișându-se ochilor privitorilor. Este, de asemenea, un oraș foarte curat (spre deosebire de Roma) și extrem de elegant. De-a lungul străduțelor înguste și umbrite, n-ai să vezi magazine și tarabe de prost gust, ci doar magazine elegante, multe purtând amprenta unor firme renumite în lume. Aș zice chiar că este un oraș de lux, ceea ce se simte și la prețurile practicate oriunde (chiar și la mâncare, unde prețurile sunt aproape duble față de Roma). Însă așa a fost de când lumea: boieria costă!
Am sperat să facem un tur ghidat cu autobuzul (ca și la Roma) în regim Hip-Hop (cobori, te urci și tot așa), doar că florentinii au altă idee despre acest gen de tururi, anume ai autobuz la oră fixă și dacă l-ai pierdut, pa, pa!, adică ai pierdut și turul și banii (nu puțini!). Asta a fost dezamăgirea majoră la Florența, dar, până la urmă, ne-am pus tălpile la treabă (că tot erau bătătorite de atâta umblat) și ne-am putut bucura de splendoarea florentină din centrul orașului, de pe Ponte Vecchio, sau admirând din exterior grandioasa Basilică Santa Maria Fiore. N-am văzut o biserică mai uriașă, iar coada la care se stătea pentru vizitare îi dădea ocol de câteva ori, drept care am zis „pas”, deși tare mult mi-ar fi plăcut să o văd și la interior. Atât pentru Roma, cât și pentru Florența și Veneția cu insulele aferente, e nevoie de câteva zile bune (dacă nu chiar săptămâni) pentru fiecare, pentru a te putea bucura de tot ceea ce au de arătat. Coada la intrare în Galeriile Uffizi era, de asemenea, uriașă, iar biletele deja vândute, astfel încât am amânat vizitarea pentru ziua următoare a șederii în Florența (când chiar am reușit să intrăm fără multă așteptare). Dar este un lucru îmbucurător, să vezi atâția doritori de artă!
În fine, după ce ne-am săturat de admirat și plimbat, am luat masa la „Le Cavallino”, unde, pe lângă consumația făcută, trebuia să plătești și hârtia care ți se punea sub farfurie pe post de suport sau față de masă (3 euro bucata! Pe asta n-o mai auzisem), ceea ce ne confirmă faptul că florentinii știu să facă și în zilele noastre comerț avantajos (pentru ei). Bine că nu ne-au pus să plătim și potcoavele lui le cavallino!
Ne-am reîntors la Pippo, pe care l-am rugat să ne cheme un taxi pentru autogara din care aveam să plecăm la Veneția. Pippo nu știe boabă de engleză, noroc cu cele două boabe ale mele de italiană și cu universala limbă gimnastică. A protestat când a auzit de taxi, că e foarte scump (el nu știa ce știam noi, că aflaserăm asta de seara) și, după ce s-a gândit vreo două minute, ne-a oferit soluția: un prieten al lui pe care l-a chemat și ne-a dus (gratis!, deși eram dispuși să plătim) unde aveam interesul. Pippo avea doar motoretă, că mașina îi rămăsese la ex-moglia (fosta nevastă), altfel ne-ar fi dus el. Deși casa lui (de fapt un apartament, listat pe booking - culmea!) era departe de condițiile civilizate de cazare și confort, Pippo e un personaj simpatic, foarte amabil și cald, ceea ce, de multe ori, face cât tot confortul din lume. Mi s-a părut un aiurit, fire boemă și chiar artistică. Îmi pare rău că am uitat să-l întreb cine pictase tablourile care se încadrau mai degrabă la artă modernă, cu care pereții săi erau tapetați. Nu m-aș fi mirat să fi fost chiar el artistul.
În fine, Florența - Venezia, din nou cu FlixBus, și cazare la AO Hotel Venezia Mestre 2, excelentă, și nu doar pentru că veneam din „muzeul de artă Filippină” al lui signor Pippo (Filippo).
Florentina Loredana Dalian
Florența/ Venezia, 19 august/ Slobozia, 31 august 2021
