Ediţia a XXI-a, 6 septembrie – 29 octombrie 2021
1. La concurs pot participa creatori cu vârste până în 35 de ani, care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor din România şi nu au câştigat un premiu la ediţiile anterioare.
2. Concurenţii vor trimite pe adresa organizatorului 5 poezii de dragoste, creaţii originale, într-un singur document, corp 16, aliniat stânga, fiecare poezie fiind printată sau dactilografiată pe câte o singură pagină, semnată cu numele real al autorului şi având indicat nr. de telefon şi adresa de e-mail.
3. Textele vor fi expediate fie la adresa de e-mail cultcentre@yahoo.com., fie poştal, pe adresa Centrul Cultural Piteşti, Str. Calea Craiovei nr. 2, Casa Cărţii, Bloc G1, Sc. C, et. I, cod 110013, Piteşti, jud. Argeş, fie se vor depune direct la sediul Centrului Cultural Piteşti, până la data de 20 octombrie 2021, telefon 0248 219976.
4. Câştigătorii desemnaţi de juriu vor fi premiaţi cu diplome şi sume de bani, astfel: Premiul I: 600 de lei, Premiul al II-lea: 500 de lei, Premiul al III-lea: 400 de lei, Menţiune I: 350 de lei, Menţiune II: 350 de lei.
5. Festivitatea de premiere va avea loc la Centrul Cultural Piteşti, vineri,29 octombrie, ora 13.00.Juriul este format din scriitori.
Premiile se vor acorda numai câştigătorilor prezenţi la festivitate, în baza C.I., sau a unor delegați care vor prezenta CI a câstigătorului și CI proprie.
În cazul în care, din cauza pandemiei, premiile nu vor putea fi acordate în mod direct, premierea se va face online.
6. Regulamentul concursului este postat pe site-ul oficial al Centrului Cultural Pitești (www.centrul-cultural-pitesti.ro), precum și pe pagina oficială de Facebook a instituției.
7. Concursului Naţional de Poezie de Dragoste „Leoaică tânără, iubirea...” este organizat de Centrul Cultural Piteşti, prin revistele de cultură Cafeneaua literarăși Argeș.
(Comunicat primit de la poetul Virgil Diaconu, directorul revistei „Cafeneaua Literară”)