Prefață la volumul de proză scurtă „Cartea de Garcia Marquez” de Sherzod Artikov (Uzbekistan), apărută în India
Unul dintre marile beneficii pe care mi le-a adus internetul a fost acela de a putea „întâlni” oameni (în spațiul virtual) cu care altfel nu mi-aș fi intersectat drumul niciodată. Dintre acești oameni, cei mai de preț sunt scriitorii, pentru că, citindu-le opera, am putut pătrunde mai bine esența ființei lor (Cum altfel mai bine poți cunoaște un om decât prin trăirile și gândurile sale?). Iar dintre scriitorii străini, cel mai aproape de mine este tânărul prozator uzbec Sherzod Artikov, pentru faptul că, traducându-i textele în limba română, am putut să le înțeleg mult mai bine. Totul a început într-o joacă, la inițiativa lui, și, în cele din urmă, sperăm că se va concretiza chiar într-o carte publicată în România. Probabil aceeași carte despre care facem vorbire aici și care va apărea în fabuloasa Indie.
Fiind, la rândul meu prozatoare, ca traducător, am fost nevoită să renunț la tendința firească de a-mi pune amprenta stilistică pe textele sale, lucru care nu a fost foarte greu, tocmai fiindcă stilul literar al lui Sherzod Artikov se potrivește întrucâtva celui abordat de mine: destul de laconic, dar care transmite o imensă trăire prin cuvinte puține. În plus, fiind scrise la persoana I, toată această trăire are un impact mult mai mare asupra cititorului și o notă de veridicitate avansată.
Personajele sale sunt vii, ai impresia că le poți atinge. Relația dintre acestea și narator e una prietenoasă, indiferent că e vorba de cele care ne plac ori de cele care ne plac mai puțin. Construcția textului e una interesantă, aproape cinematografică. Narațiunea începe de la un fapt banal (o masă în familie, o călătorie cu mașina, deșteptarea de dimineață, descrierea unui peisaj, călătoria cu metroul către locul de muncă etc) și apoi te poartă din aproape în aproape către profunzimi nebănuite ale sufletului omenesc, uneori chiar către lucruri grave ce s-au întâmplat în trecut, în istorie, cum este cazul prozei „The spring day”, una dintre preferatele mele. Construcția este rotundă, totul parcă se închide în cerc, iar finalul te lasă pe gânduri și te predispune la filosofie ori la meditare privind condiția umană.
Citind prozele lui Sherzod Artikov, e greu să ai un personaj preferat, căci fiecare are ceva de spus în felul său: tatăl care a fost în lagăr și care a rămas cu obsesia de a nu risipi nicio firimitură de pâine, actorul ratat care trăiește într-o iluzie chiar și la anii senectuții, tânăra ingenuă care împrumută cărți ori bărbatul care, fără să-și dea seama și fără să înțeleagă de ce, îi simte lipsa când o dată se întâmplă să întârzie cu înapoierea cărții lui Marquez, studenta întâlnită întâmplător la Berlin, despre care personajul narator află că provenea din țara bunicilor săi, tatăl bolnav căruia îi e dor de porumbeii săi, eleva de pian care își iubește atât de mult profesorul încât preferă ca, la un concurs, să riște un premiu mai mic, mizând pe o compoziție a profesorului, în locul mult mai celebrului Beethoven, pe care îl interpreta atât de bine,verișoara înstrăinată de țară care, deși o duce bine în țara de adopție, a rămas cu nostalgia locurilor natale.
Toate aceste personaje sunt creionate din tușe puține, dar ferme, și în aceasta cred că stă marea artă a scriitorului. În plus, personajele au un numitor comun, indiferent cum s-ar numi și care sunt condițiile în care se desfășoară: personajul-narator și empatia acestuia cu fiecare dintre ele. Dar lucrul care face în mod esențial diferența dintre o proză bună și una mediocră, dintre literatură și o poveste oarecare, este emoția care străbate textul, ceea ce schimbă în cititor pe parcursul lecturii sau după terminarea acesteia. Iar prozele lui Sherzod Artikov abundă în emoție, deși mijloacele literare de care face uz sunt mai degrabă discursul laconic și descrierea „zgârcită”. Dar cred că tocmai aici este farmecul prozelor sale: personajele vorbesc mai mult prin tăceri, decât prin cuvinte. Emoția se transmite la cote maxime, iar lecția de viață care se desprinde îți crează senzația că afli despre ea prima oară.
Recomand cu toată căldura această carte care te plimbă, geografic, prin alte lumi, dar care te aduce mereu într-un loc: acasă. Acasă însemnând atât tărâmul natal, cât și „acasa sufletului”, adică acolo unde între oameni nu există deosebiri, ci numai asemănări: în orice limbă și peste tot în lume, cu sau fără cuvinte, oamenii plâng la fel, zâmbesc la fel, îi doare la fel, urăsc și iubesc la fel. Fie și numai pentru a ne aminti aceasta mai des, citiți cartea prietenului meu, scriitorul Sherzod Artikov!
Florentina Loredana DALIAN
Slobozia, 10 aprilie 2022
English version here (Sindhcourier India):
When characters come to life
Published in Egypt