Quantcast
Channel: Florentina Loredana Dalian
Viewing all articles
Browse latest Browse all 760

Festivalul de Muzică Tradițională Ucraineană „Cervona Ruja Troiaka”

$
0
0

 

Filiala București UUR - 16 iulie 2022

 


          Mă dusăăăi..., nu, nu la Olt, mă dusei să trec Bucureștiul în „caleașca” Bolt, că mașinii mele îi place la metrou, la „Nicolae Teclu” (și mie îmi place numele ăsta, a fost chimist). Doar că eu nu știam că sunt două uureuriîn București, una - sediu principal, alta - filială, și, chiar dacă prietenii îmi spuseseră să mă duc unde am mai fost (când plecai colo, în Bucovina), eu nimeri cu oiștea, pardon, cu Boltul, în partea cealaltă, adică fix unde nu trebuia. L-am somat pe taximetrist: „Stai, că trag!”, adică, mă scuzați, vrui să zic „Trage pe dreapta, că asta nu-i uniunea noastră.” Sun prietenii, îi beștelesc gingaș și în cele din urmă aflu o adresă validă. Și uite așa m-am plimbat prin juma de București până ce am nimerit unde trebuie. Mai ceva decât orbul Brăila.

          Dar a meritat. A meritat din plin, întrucât am asistat la un regal artistic, anume Festivalul de Muzică Tradițională Ucraineană " Cervona Ruja Troiaka" , unde ne-au încântat ansamblurile Kolomyika din Siret, Filiala Suceava UUR și Rybalka, din Crișan, Filiala Tulcea UUR, precum și grupul vocal „Tysa” din București. Am ascultat muzică tradițională ucraineană superbă, cântată și dansată atât de adulți, cât și de tineri/ copii. Ba tristă, ba veselă și jucăușă, precum trebuie să fie și sufletul neamului care a izvorât-o. S-a cântat, de asemenea, și din repertoriul românesc. Am început relatarea cu spectacolul, deși acesta a fost precedat de salutul transmis de deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, prin scriitorul Mihai Traista, președintele filialei București a UUR, și de rugăciunea „Tatăl nostru” rostită în ucraineană și în română.

          După spectacol, festin, impresii și iar cântece.

La masă, cum sunt un as al îndemânării, am reușit să pun sosul pe mine și, chiar dacă mi-am spălat rochia cu simț de răspundere, apă și săpun, folosind o mască pe care o luasem cu mine, să fie, tot mi-a rămas o hartă dubioasă cam pe unde nu trebuie și, până acasă, nu m-a părăsit mirosul de porc. Mă gândesc că putea fi și mai rău: porcul să fie vacă. Dar asta n-a reușit să umbrească bucuria momentului artistic și nici pe cea a înfulecatului. :)

Plus bucuria de a revedea oameni dragi: pe Mihai și frumoasa lui familie, pe Traian, pe Vasile, pe Felicia și Zenovia. Felicitări organizatorilor, tuturor actanților și mulțumiri pentru invitație!

 

Florentina Loredana DALIAN

Slobozia, 16 iulie 2022

Notă: Câteva dintre fotografii sunt șutite din Traista lui Mihai :) 

 






 


Viewing all articles
Browse latest Browse all 760

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48