Vasul de croazieră „Miss Sara” își continua curgerea lină pe apele Nilului, alunecare misterioasă între Assuan și Luxor. Era vreme superbă de plajă, cei mai mulți aleseseră puntea superioară (nivelul IV) pentru baia de soare și piscină, în timp ce admirau zona deșertică de pe malurile uriașului șerpuitor. Eu alesesem altceva.
Îmbrăcată (la drept vorbind, mai mult dezbrăcată) într-un slip roșu minuscul, la care asortasem o pereche de cercei din rubin, lăsându-mi sânii liberi, să zburde antrenați de învolburarea apei din jacuzzi, mă delectam tolănită pe spate, cu capul, al cărui păr îl strânsesem sus, rezemat de bazin, cu ochii închiși, visând la lumi nedescoperite. În mâna stângă țineam un pahar din cel mai fin cristal umplut cu un vin rubiniu, o adevărată comoară nu doar pentru calitățile sale, cât și din pricina prețului. În Egiptul preponderent musulman, turiștilor nu le era interzis vinul, dar, dacă te ardea setea, plăteai pe un pahar cam cât pe zece sticle. Mă aflam singură în încăperea destinată pentru SPA, prețuind fiecare clipă, în lumina lumânărilor ce fuseseră aranjate circular pe lângă bazin, sorbind foarte încet din vinul acela, ca dintr-o licoare destinată numai zeilor. Se mai afla o saună, separată printr-o ușă de sticlă perfect transparentă, unde se deshidrata cu sârg omul meu, și el la fel de singur pe acolo, cu paharul lui de vin alb.
Deodată am simțit o respirație deasupra mea și, deschizând ochii, am văzut o față măslinie, prea frumoasă ca să fie adevărată, zâmbindu-mi discret în colțul gurii. Părea că însuși Zeul Horus, stăpânul cerului și al întregului Egipt, se coborâse din înălțimi spre a-mi ține companie în acel răsfăț, căruia mă dedasem cu voluptate. Adevărul era mai prozaic, domnul mă îmbia cu un masaj, arătând spre una din ușile care duceau înspre camere discrete. Omul meu, care văzuse scena de dincolo de ușa din sticlă a saunei, se apropie să afle ce-i. Expunându-i situația, m-a încurajat să mă duc. I-am spus că prețul mi se părea prea piperat, a insistat că asta nu-i treaba mea, că doar nu plăteam eu, și, ca să dăm la pace până la urmă, l-am delegat să negocieze cu zeul, ceea ce a și făcut, plătind suma pe loc, apoi retrăgându-se în sauna lui.
M-am extras leneșă din bazin, ajutată de Făt-Frumos, pe care acum aveam posibilitatea să-l privesc pe de-a-ntregul. Pe toți zeii, în frunte cu Isis și Osiris, asemenea ispite n-ar trebui lăsate să umble libere printre oameni! Semăna mai degrabă cu Sobek, zeul apelor, al inundațiilor, considerat și zeul fertilității.
Dar mie îmi plăcea mai mult să-i spun Horus. Vai mie, Horuse, nu mă mai privi așa, că eu, cu d-ăștia ca tine, pot rămâne însărcinată doar din priviri!
- May I take my wine? – îl întreb, nu atât de dragul vinului, cât mai mult ca să scap de starea ce mă pălise în prezența lui.
- Of course, zise, cu zâmbetul ăla fermecător și se întoarse el însuși să-mi aducă paharul.
Când mi l-a înmânat, degetele ni s-au atins ușor, iar fenomenele electrostatice și-au făcut simțită prezența prin mici steluțe și ciupituri la nivelul epidermelor noastre.
- Electricity! – zise râzând și aruncându-mi o privire atât de intensă încât m-am simțit de-a dreptul pătrunsă.
Electriciy pe mă-ta! Cum fac eu să scap de starea de blegeală care m-a cuprins, să-mi recapăt înapoi puterea mea de femeie stăpână pe sine în aproape orice situație? Un gând parșiv mă ispitea cu ideea că ar trebui să mai las naibii controlul, că viața nu e mereu numai despre control, dacă chiar vrei să o trăiești, nu doar să te trăiască ea pe tine. Dar o mie de alte gânduri puneau piedici gândului parșiv. Ce mai, eram varză și-mi venea să-l zgârii pe ochii. Ba încă mi-am dat seama că nemernicul știe, știe că i se cunoaște testosteronul chiar și în firele de păr din urechi, e perfect conștient de efectul năucitor de mascul alfa pe care-l are asupra unei biete ființe ca mine și, concomitent cu această conștientizare, a mai venit una la pachet, anume cea a propriei mele goliciuni, pe lângă decența lui înveșmântată-n alb. M-am înroșit până-n vârful urechilor și m-am lăsat condusă de el, susținându-mă ușor de un cot, printr-un coridor lung aflat în semiobscuritate. Cât timp am străbătut holul, am luat decizia că e cazul să mă bucur de minunata întâmplare, să mă las în voia acestor mâini cu degete lungi de artist, orice vor fi urmat să facă mâinile acelea în următoarea oră. Mă cuprinsese o stare de extaz și nerăbdare, parcă ușa aceea din capăt nu se mai apropia.
În cele din urmă, deschise ușa și mă invită galant în sala de masaj. Apoi, cu același zâmbet fermecător, peste care îmi venea să-i tuflesc o grenadă, îmi prezentă maseuza și dispăru cu o fluturare din mână. Vedea-te-aș bătrân și urât și orb și maseur! Uite-așa, i le-am îngrămădit pe toate în gând, să mai scap din frustrare. Dar neliniștea mea era încă acolo, prezentă, Horus nu binevoise să o ia cu el, și încă îmi simțeam corpul încordat ca un arc și străbătut pe de-a-ntregul de electricity.
Maseuza îmi arătă patul, dar eu am simțit nevoia să mă așez pe un scaun, să mai trag o dușcă și să încerc să procesez cele întâmplate. Făcând aceasta, mi-au picat ochii pe ea cu adevărat. Am rămas siderată. Semăna mai degrabă cu o sobă de teracotă, un ansamblu mișcător, înveșmântat în straie groase maro, din creștet până în tălpi, de i se vedeau numai ochii printr-o fantă îngustă tăiată în materialul burkăi, și palmele de care avea nevoie să maseze. Acolo, la 40 de grade, eu muream de cald în slipul care abia mă acoperea, iar acestă femeie trebuie că se cocea la propriu, fiind nevoită să suporte acel harnașament căruia îi bănuiam și niscaiva lanțuri prinse cu lacăte pe dedesubt. Imaginea cu noi două era atât de contrastantă și de șocantă – una, nouăzecișicinci la sută goală, cealaltă nouăzecișicinci la sută îmbrăcată, încât aproape am uitat de Ispita mea de mai devreme. La fel trebuie să i se fi părut și omului meu, care a apărut în ușă, zicând că a venit să-mi lase bani pentru bacșiș, întrucât știa că plecasem fără nimic la mine. Bineînțeles că mai întâi a râs pe seama mea: „Chiar credeai că ai pus-o cu frumușelul ăla? Era clar că o să te aducă la o îmbrobodită. Ha, ha!” Ha, ha, vasăzică de aia fusese el atât de relaxat și de generos! Știa dinainte ce se va întâmpla, numai eu, fraiera... Îmi venea să-i trântesc și ăstuia o grenadă între dinți, dar – una, că n-aveam grenadă, a doua – că îmi era mai necesar viu decât mort. L-am rugat doar să îmi aducă urgent o țigară, ceea ce a și făcut, după ce i-a lăsat ciubucul fetei, la pachet cu indicația să zdrobească la mine cu nădejde, ca la strugurii din tocitoare.
Îi cerusem permisiunea să fumez acolo. Mi-o acordase, deși îmi dădeam seama ce presupunea pentru ea. Dar ora aia de masaj costa cât probabil un salariu lunar minim de la ei; cât privește ciubucul – nu mă îndoiam de faptul că omul meu, generos din fire, îi lăsase cât pentru zece. Stăteam despuiată pe un scaun, cu paharul într-o mână, cu țigara în alta. Zeița masajelor privea în jos, la vârfurile bocancilor. Eu îmi studiam pedichiura perfectă, gândid că, dacă nu eram turistă, în țara aceea aș fi fost pusă la zid și omorâtă cu pietre. Sau agățată de picioare, cu capul în jos, pradă oricărei vietăți care ar fi vrut să se înfrupte. Dar altfel, n-aveam nicio grijă, turiștilor le sunt suportate, de dragul banilor, comportamentele care pentru ei sunt inadmisibile.
Eu și Zeița masajelor, două lumi atât de asemănătoare și totuși atât de diferite prin destin! Poate chiar era soția lui Horus, aveau o mică afacere împreună, el racola cliente, ea le masa. Totul în regulă. Atâta doar că, în timp ce lui i se permitea să umble printre cliente precum însăși personificarea Păcatului, ea trebuia să fie ștearsă, asuprită, inexistentă. O clipă, i-am surprins privirea asupra mea. Ce gândea, ce simțea? N-am simțit-o deloc ostilă, așa cum poate ar fi fost normal. Poate imaginea trupului meu neobrăzat de indecent în goliciunea lui o făcea să simtă o oarecare revanșă? Poate se imaginase pentru o clipă schimbând locul cu mine? Habar n-am.
Încercam să-mi imaginez ce se află sub acele pânze de sac, părea o femeie tânără care probabil avea un trup armonios, poate chiar apetisant.
Ceea ce m-a șocat însă a fost expresivitatea privirii ei. Eu nu puteam transmite cu tot corpul expus vederii cu nerușinare ceea ce ea transmitea prin acea privire: și resemnare, și demnitate, și tristețe și nostalgie. Aș fi strâns-o în brațe, dar m-am temut că ar fi fost un gest necugetat și susceptibil la interpretări. Totuși, am simțit nevoia să mă acopăr, oarecum din solidaritate, și m-am repezit la un prosop. Dându-și seama de motivația gestului meu, mi-a luat prosopul din mână, adăugând: „No, no, it’s OK.” Încurajată cumva, i-am întins paharul care mai avea o urmă de vin și țigara din care mai rămăseseră vreo trei fumuri. A zâmbit încurcată, parcă simțeam că ar fi fost curioasă, dar mii de ani de interdicții nu puteau fi șterși atât de ușor. M-am uitat după camere, nu erau, am invitat-o iar, spunându-i că suntem doar noi și nu voi spune nimănui, dar a refuzat politicos în continuare. M-a invitat pe patul de masaj și, cu o forță pe care nu i-aș fi bănuit-o, apăsând puncte de care habar nu aveam că există, darămite că sunt atât de dureroase, a scos din mine toți gărgăunii, laolaltă cu imaginea nedrept de ispititoare a Zeului Horus.
Florentina Loredana Dalian
Slobozia, 03 august 2023
