Cea mai recentă carte a Florentinei Loredana Dalian a apărut la editura Metamorfosi din Slobozia și are ca simbol central frumusețea, înfățișată în multiple ipostaze: desăvârșirea fizică, armonia estetică, dar și puritatea inimii sau splendoarea sufletului. Astfel, titlul volumului își dobândește semnificațiile profunde încă din prima proză, cu titlu omonim, care preia un fragment din Rugăciunea a treia, către Sfântul Duh: „Sau frumusețe străină am văzut și cu dânsa mi-am rănit inima”, fiind o punere în abis, reflectând esența întregii cărți. Vocea naratorială reflexivă remarcă frumusețea rugăciunii și concepe propria versiune a unei rugi care funcționează ca o căință profundă pentru căderile spirituale, o recunoaștere a slăbiciunilor omenești și dorința de purificare a sufletului. Prima proză a volumului are, de asemenea, valoarea unei necesare „binecuvântări”, la începutului acestei „călătorii” (de 133 de pagini) printre cuvinte și experiențe de viață. Următoarea proză din „Frumusețe străină”, la fel de reprezentativă pentru semnificațiile întregului volum, este o artă poetică narativă, o profesiune de credință accesibilă, dar nu prozaică, despre condiția artistului și rolul artei: „singurătatea e aerul artistului. În lipsa ei, acesta se transformă în trecătorul banal care-a nimerit în gara greșită, care ar fi putut să creeze lumi rămase necunoscute pentru totdeauna. Iată de ce, uneori, îmi pare că arta-i un monstru. Unul care-și acaparează victima, storcându-i ultima picătură de sine.”
De-a lungul volumului de proze scurte, vocea narativă este subiectivă, proteică, adoptând diferite măști și identități, trecând fluid prin stiluri și tonalități variate: comice, ironice, reflexive, morale etc. În fiecare proză scurtă, personajul-narator este ispitit de „frumuseți străine”, omul rătăcind prin lume, prin labirintul experiențelor mundane, abătându-se pe drumuri necunoscute, misterioase, în căutarea fericirii.
Scriitura la persoana I, vocea narativă feminină, care poate fi privită ca un alter-ego al autoarei, perspectiva subiectivă captivează cititorul care se simte cucerit de „țesătura” narativă, dar sunt și semne ale unui așa-numit curaj literar, știindu-se confuzia care se face în rândul publicului literar între ficțiune și realitate. Scriitoarea își asumă emoțiile, dilemele sau vulnerabilitățile naratoarei care pot să pară ale sale. Subiectivitatea instanței naratoriale oferă autenticitate, asigurând o legătură profundă cu cititorul, și ajută la construirea unor personaje convingătoare.
Textul „Visul unei nopți de primăvară” este povestea unei iubiri trăite pe durata unei călătorii cu trenul, de 9 ore. Povestea este presărată cu trimiteri intertextuale, un adagiu latinesc („Fugit irreparabile tempus”), reflecții despre realitățile românești și viață, în general, care transmit bucuria vindecării naratoarei de rana „efemerului unei frumuseți atât de trecătoare”. Proza aceasta, ca întreg volumul, beneficiază de ilustrațiile inspirate ale lui Marian Avramescu. Desenul înfățișând un cuplu pe o cale ferată, care trage de capetele unui bagaj simbolizând un vagon de tren miniatural, deasupra căreia este proiectată silueta unei biserici se armonizează cu mesajul prozei scurte, accentuând ideea de iubire clandestină și dorința de a fi împreună a celor două personaje.
Proza „Beția de cuvinte” preluând inspirat titlul studiului lui Maiorescu, care condamnă limbajul grandilocvent, lipsit de conținut, prezintă un dialog telefonic între naratorul, figurant în această scenetă, și un bărbat, încurajat de aburii alcoolului să-i declare așa-zisei Larisa adevăratele sentimente. Comicul de situație, dialogul realizat într-un stil colocvial, oralitatea, sunt punctele forte ale acestei mici bijuterii literare.
Cartea oferă prilejul întâlnirii cu personaje aparținând unor medii sociale diferite, o umanitate bogată, care înfățișează la o scară redusă imaginea societății actuale: mediul universitar („Fotografia”, povestea profesoarei și studentei îndrăgostite de același bărbat), universul monahal („Destăinuiri”, dialogul dintre o scriitoare și un călugăr care regretă că nu a avut copii, iar fiii de suflet l-au trădat), lumea artistică, muzicală („Trofeul”, conversația cu Sabina, câștigătoarea unui concurs de dirijat, care nu se bucură de succes din pricina suferințelor iubirii; „Un vals de toamnă”, portretul acordeonistului care cânta într-o piațetă valsul numărul doi de Șostacovici), mediul medical („Impostoarea”, povestea naratoarei metamorfozate în psihologă de circumstanță, care consiliază o doctoriță și directoare la Ambulanță), cercul dansatorilor profesioniști de tangou („Tangoul”- reflecțiile naratoarei despre condiția umană, generate de lecțiile de tango predate de profesorul de dans), lumea pescarilor și a apelor („Vania”, reîntâlnirea dintre pescarul „frumos ca un prinț” în tinerețe și vechea sa dragoste, o naratoare intruzivă și incitatoare la confesiune; „Omul care a văzut marea”, o poveste despre dor și întregire a ființei, dedicată scriitorului uzbek Sherzod Artikov), universul feminin ( „Cenușa zăpezii”, poveștile de viață ale unei manichiuriste și ale clientelor sale despre iubire, relația cu bărbații).
Predomină în „Frumusețe străină” de Florentina Loredana Dalian o tonalitate lirică, melancolică, în diferitele reprezentări ale efemerității frumuseții și răzbate, implicit, regretul omenesc față de trecerea timpului. Dincolo de eșecurile existențiale ale personajelor, în ciuda lecțiilor de viață primite, protagoniștii acestui volum nu sunt niște învinși ai sorții, ei au puterea să se ridice din propria suferință, poveștile îi eliberează de trecut, meditațiile asupra vieții îi înnobilează. Componenta morală a volumului este importantă, descoperind în unele proze pasaje originale de dezvoltare personală, născute din experiențe autentice de viață: „«Ai grijă, copile, ce faci cu anii aceștia ca niște pepite de aur! De ei va depinde toată viața ta de acum înainte»” („Pe strada aceea”); „Du-te, fată, nu mai sta de vorbă cu obosiți ca mine! Fugi în lume, ai treabă, trăiește-ți viața, gustă-i și dulcele și amarul, dar ai grijă la măsurat!” („Destăinuiri”)”„ – Viața e despre asta […]. Să câștigi, să pierzi, să te bucuri, să te doară, să muște gelozia din tine, să te cutremure iubirea până la uitare de sine, să plângi, să râzi, să plutești, să faci ce-oi face, dar să nu stai îngenuncheată pe un scaun, plângându-ți de milă.”(„Trofeul”)
Volumul cel mai recent scris de Florentina Loredana Dalian reflectă o viziune profund optimistă asupra naturii umane și a potențialului oamenilor de a transforma lumea într-un loc mai bun. Mesajul cărții este profund umanist, iubirea și solidaritatea între semeni fiind soluțiile pentru o existență fericită și împlinită: „[…] încă mai sunt oameni frumoși pe pământ, pe care îi afli unde nici nu te-ai aștepta, că, dacă, ei ar fi mai mulți, poate lumea aceasta ar deveni mai bună. Și, de ce nu, dacă ne-am înțelege unii pe alții și ne-am iubi cu adevărat, dincolo de orgolii, am putea să ne facem raiul aici, pe pământ, și n-ar mai fi nevoie să murim, ca să-l atingem.”
„Frumusețe străină” invită la introspecție, dar și la acțiune, explorând teme precum identitatea, fragilitatea umană, contrastul dintre aparență și esență. Cartea aduce în prim-plan experiențe și trăiri cotidiene, pătrunse de o frumusețe neobișnuită, „străină”, care trezește în cititor dorința conștientizării propriei condiții. Personajele și situațiile evocate sunt ca niște oglinzi ale propriilor dorințe, temeri sau contradicții.
prof. Loredana Stan
.jpg)