Un copil plimba o cioară de aripă, de colo-colo. L-am întrebat dacă e vie sau moartă. Răspunsul a fost magistral: „E şi vie, e şi moartă”. Era vie, întrucât mai mişca, dar moartă pentru că fusese împuşcată şi era în curs de a-şi da duhul. Şi vii şi moarte, cel mai adesea aşa lăsăm cele din viaţa noastră. Iubirile, pasiunile... nici nu le lăsăm în viaţă, nici nu le omorâm. Le dăm în cap, apoi aşteptăm cu laşitate să-şi dea singure duhul. N-avem curajul să dărâmăm până la capăt. Apoi le târâm de-o aripă, aşa, vii şi moarte în acelaşi timp, de-a lungul existenţei noastre. Odată cu ele, şi noi jumătate trăim, jumătate murim. Doar că nu ne mai dăm seama. Viaţa şi moartea convieţuiesc la-nţelegere printr-un pact tacit. Dacă întrebi un adult despre ceva – indiferent ce – dacă e viu sau mort, îţi va răspunde ori, ori. Copiii au darul de-a surprinde mai fidel realitatea, exprimând-o fie şi prin acest paradox – E şi vie, şi moartă– paradox care în mintea lor încape.
Slobozia, 27 ianuarie 2016
Portret de Vasile Aionesei