Păi hai să mai vorbim și de cap, că de picioare-i lumea plină! Capul, măi, ăla dacă nu e, atunci e vai de... Ptiu! Picioare are și-un fotbalist (unii chiar au două stângi), dar cap nu prea are toată lumea. Zic de construcția aia osoasă care are și ceva pe dinăuntru, numit vasăzică creier, nu doar tărtăguța aia zâmbitoare cu ochi și urechi. Booon!
La ce ne folosește capul? Studiile cercetătorilor britanici au relevat (sau revelat?) că capul (lasă, dragă, nu te mai lega de cacofonie!) ar avea mai multe întrebuințări, printre care amintim:
- găzduiește alte părți componente ale corpului, cum ar fi: ochii, urechile, nasul, mustața și uneori creierul
- are rol decorativ atunci când nu se întâmplă dimpotrivă
- tot el mai găzduiește și gura – organul vorbirii – păguboasă treabă în anumite situații! Ca să nu mai vorbim de dinți! Pe care-i ai și apoi îi pierzi, după care ți-i pui la loc, da’ las’ că tre’ să trăiască și dentiștii!
- În anumite situații, capul e centrul gândirii (unitatea centrală, cum ar veni), alteori e doar partea văzută a icebergului, adică partea vizibilă dintr-un mare gol.
Capul, cu feluritele sale componente, a fost cântat de poeți, începând de la cei populari până la cei culți. Bine, uneori se întâmplă să fie și picioarele pe acolo, măcar în plan secund. I-auzi: „Pentru ochi ca mura neagră/ Colindai pădurea-ntreagă.” Cu ce colindai? Păi doară n-am mers în mâini! Ori poate m-am dus călare pe cal, și-atunci problema-i rezolvată. Întrebarea cheie ar fi: care pădure? Mai avem așa ceva? Sau dacă vedem trei copaci la un loc e ca și cum l-am apuca pe Dumnezeu de un picior. De-un ce? Terminați!
Chiar nu știu cum v-a venit ideea să dați o astfel de temă. Acum, eu știu că, într-o lume a bărbaților, femeia e redusă la aia, ailaltă și picioare, că vă stă gândul numai acolo. Dar puteați și voi să găsiți o temă mai folositoare omenirii și întrecerii socialiste între popoare... ă, aia! O temă care să ajute, de exemplu, agricultura, că și-așa se anunță foamete și criză peste criză. Cum ce temă?! De exemplu: obținerea cartofului timpuriu din semințe de mazăre încrucișate cu semințe de mac. Cum, nu e voie cu macul? Atunci cu altă minunată plantă, cum ar fi ciuboțica cucului. Nici cu cuc nu-i voie? Dar bine că-i voie cu picioare! Gata, m-am săturat! Îmi bag picioarele (ce vulgar sună! Am vrut să zic: îmi introduc membrele inferioare) în ele de picioare și gata! Închei, că sunt pe picior de plecare. Cum unde? La coadă la picioare de porc, că miel nu mai mâncăm anu-ăsta, de când e cotat la bursa de valori. La această coadă, voi sta, bineînțeles, în picioare (sau, cum a zis unul pus să dea exemplu de cuvinte care au, conform regulii, litera „m” înainte de „b” și „p” – împicioare) și îmi voi schimba centrul de greutate de pe un picior pe altul.
Da, constat că, până la urmă, picioarele sunt de bază în viață. Până la urmă, v-ați gândit bine să dați tema asta. Și ca să fiu și mai convingătoare în susținerea tezei mele, propun să fie schimbat proverbul astfel: „Unde nu-s picioare, vai de cap!” Merge și „vai de vers!” Că doar știți ce-i ăla picior de vers. Sau nu despre asta era vorba? Dar despre ce?!
Florentina Loredana DALIAN
Slobozia, 12 aprilie 2022
(text premiat la Brăila - „Întâlnirea umoriștilor” 2022)
.jpg)