Scriitori din Zodia HELIS, serbându-și revista, la douăzeci de ani

Nici măcar eu, optimistă incurabilă, nu mi-am imaginat că va fi atât de frumos. Ne-am adunat, serioși, gătiți, emoționați, atât scriitori, cât și alți prieteni ai revistei, pentru marea sărbătoare despre care discutaserăm o vreme și parcă nu ne venea a crede că se întâmplă. E greu de descris în cuvinte cu adevărat atmosfera creată, acel spațiu dintre noi care adeseori vorbește mai mult, tăcând, însă voi încerca să redau parțial starea de sărbătoare, fapt la care mă vor ajuta înseși cuvintele protagoniștilor, adunate cu grijă, înregistrate, transcrise și transmise de către ziaristul Nicolae Tache, al nostru, al revistei, căruia îi adresez mulțumiri pentru acest ajutor prețios.

Doamna Elena Balog, în calitate de reprezentant/ manager al instituției organizatoare – Biblioteca Județeană Ialomița, a deschis oficial marea sărbătoare, după ce cu greu am reușit să-i convingem pe cei adunați să intre în sală. Oamenii se întâlniseră, se bucurau, schimbau impresii și părea că nu s-ar mai fi săturat. Era și normal, întrucât se întâmplă „rar de tot, amar de rar”, să ne adunăm în formație atât de amplă. N-am spus completă, pentru că, din păcate, unii dintre noi au lipsit.

După introducerea cuvenită, doamna Balog mi-a predat microfonul pentru a modera întâlnirea noastră. Îi mulțumesc, în numele întregii echipe Helis, pentru solicitudinea de care a dat dovadă și sprijinul prețios la organizare.

Nu puteam începe discursurile noastre, fără să ne amintim mai întâi de cei care au contribuit de-a lungul timpului la succesul revistei, dar care astăzi nu se mai află printre noi. A fost ținut un moment de reculegere pentru cei plecați: Virgil Dascălu, Oliviu Vlădulescu, Ion Ianole, Ioan Neșu, Mihai Vișoiu, Marian Ștefan, Răzvan Ciucă, Ion Alecu, Anghel Papacioc, Ioan Man, Dan Florin Todoran, Mihai Ioniță, Costel Negoiță.

Așa cum era firesc, primul invitat la microfon a fost scriitorul Gheorghe Dobre, cel căruia i se datorează înființarea revistei, precum și continuarea acesteia, care adună în paginile sale valori culturale și umane și le dă imboldul de a acționa. Mărturisește cu emoție: „Eu am făcut toate acestea pentru locurile astea și pentru oamenii de aici și s-a dovedit că nu am alergat în nisip și că nu am umblat după himere… Am pus pe internet: Bărăgan, această imensă corabie! Sunt fericit că pot să trăiesc pe această imensă corabie … și nu-mi vine să cred ce am făcut împreună cu colegii și prietenii mei: un plus față de grupările de-a lungul istoriei literaturii române. Eu am vrut să formăm un grup de oameni valoroși, dar prieteni.” Ceea ce – spunem noi – i-a și reușit.

Din partea Consiliului Județean Ialomița ne-au onorat cu prezența doi vice-președinți, domnii Alexandru Dinu și Cătălin Grigore, ale căror discursuri au reușit să ne atingă inimile.

Domnul Alexandru Dinu își amintește cu nostalgie de vremea când cocheta cu Cenaclul Arcadia: „Visam și eu să am o frunzuliță din ramura de măslin. Eram sărac cu duhul! Mi se părea că totul este posibil.” După care, referindu-se la fenomenul Helis, adaugă: „Acești oameni care au făcut pentru Ialomița mai mult decât oricine în drumul lor spre împlinire au găsit posibilitățile să ne ofere medicament pentru suflet. Sunt onorat și vă mulțumesc tuturor!”

Domnul Cătălin Grigore a început prin a transmite salutul și aprecierea președintelui Consiliului Județean Ialomița, domnul Marian Pavel. Mărturisind că a devenit foarte apropiat sufletește de fenomenul Helis, adresează urările sale călduroase: „Îmi doresc să ne vedem mulți, mulți ani de acum înainte. La mulți ani tuturor celor care formați grupul Helis!”

Directoarea Direcției Județene pentru Cultură Ialomița, doamna Elena Pacală, a avut un discurs vibrant și electrizant. „Eu sunt dintre cei care consideră existența revistei Helis și a Asociației Culturale Helis ca pe unul dintre cele mai excepționale demersuri din cultura ialomițeană (alături de alte câteva).” „Consider că Asociația Helis și Revista Helis au prezentat mai departe o identitate locală și au reușit să creeze o solidaritate între artiști, o solidaritate artistică ce ar fi fost greu de imaginat înainte de acest moment.” Cuvintele sale de apreciere au fost traduse și în fapte, prin sponsorizarea, prin intermediul insituției pe care o conduce, a cărții omagiale a Helis-ului – „Cornică de stână și alte cronici” – și a doua, prin acordarea unei înalte distincții scriitorului Gheorghe Dobre – o Diplomă de excelență pentru promovarea culturii locale, din partea Ministerului Culturii.

Ca o continuare a celor menționate de domnia sa, am prezentat volumul amintit, care îmi poartă semnătura și care ne cuprinde pe toți, făcând o scurtă „istorie” a modului în care s-a conturat scrierea acestei cărți acum mai mulți ani în urmă. Am ținut să menționez și calitatea excepțională a tiparului, datorat tipografiei ArtPrint, moment în care Gheorghe Dobre a smițit nevoia să intervină, adresându-i doamnei Ema felicitări și mulțumiri: „Nu avem atâtea cuvinte să vă mulțumim pentru ce ați făcut pentru noi.”, știut fiind că aceeași tipografie tipărește revista încă de la înființare.

S-a apropiat apoi de microfon cel care „ne încondeiază” pe toți, a făcut-o și acum zece ani în „Scriitori din Zodia Helis” și continuă să o facă, scriitorul Titi Damian. Își deapănă nostalgiile, îl evocă pe profesorul Pavlovski, se simte binecuvântat de colaborarea cu cei din Buzău, lansează invitații la Mușcelu Cărămănești, unde mai furăm, însă de data aceasta cu ocazia unui eveniment special, ridicarea unui monument în memoria Sfântului Sava Gotul, ocrotitorul spiritual al Buzăului, „monument care-i gata, la Perieți, în atelierul sculptorului Gabriel Manole.”

A urmat surpriza mea, în special pentru domnul Damian, dar și pentru toți ceilalți, profesorul universitar Tiberiu Dumitru Costăchescu, din Sibiu, un apropiat al Helis-ului, care ne-a transmis un mesaj plin de substanță prin telefon. Spicuim, pe scurt, din discursul domniei sale: „Am avut ocazia să întâlnesc autori deosebiți și pentru mine este o mare încântare să am ocazia să citesc și mai ales să aflu despre ceea ce înseamnă de fapt literatura dintr-o zonă total diferită de a noastră și poate, din păcate, puțin cunoscută pe aici și din cauza faptului că ne-am obișnuit să trăim uneori în niște cercuri izolate și închise și să cultivăm o autosuficiență împotriva cărora și dumneavoastră și cei care mai reușim să o facem luptăm.” „Vă adresez felicitări și vreau să vă confirm faptul că sunteți apreciați și aici, că voi continua să vă citesc.”

„Am descoperit revista Helis acum douăzeci de ani, încă de la primul număr, în cancelaria Colegiului Național Mihai Viteazu” ne spune profesorul de istorie Vitalie Buzu, cel care a contribuit la descoperirea istoriei ialomițene cu multe articole în revista Helis. Recunoaște și el că poate s-ar fi rezumat la un prim articol, dacă n-ar fi fost mînat de la spate de „stresul Dobre”.

Cercetătorul și scriitorul Marius Stan ne farmecă și de această dată cu o curată limbă română, în ciuda îndelungatei sale existențe în spațiul american. „Unii dintre dumneavoastră știu că sunt membru al Uniunii Scriitorilor din Statele Unite ale Amercii, Filiala Vestul Mijlociu, și că am fost la un pas de a hotărî să nu mai scriu deloc în limba română. Citind și contribuind la revista Helis împreună cu acești oameni minunați, mi-am menținut acest antrenament, acest exercițiu de a gândi și a scrie în limba română.” „Vreau să mulțumesc Helis pentru că mi-a păstrat dorința de a scrie românește și m-a ajutat să ajung în acest moment în care, după mulți ani, reușesc să public în continuare în prea frumoasa noastră limbă.”

Atât pictor, cât și scriitor, Valeriu Stoica, un sentimental, afirmă cu convingere: „Eu nu am părăsit niciodată Ialomița și pentru mine Bărăganul înseamnă că de aici îmi iau personajele.” Apoi „pictează” în cuvinte despre ciulini, despre personajele ireale ale lui Bănulescu și rememorează colaborarea cu scriitorii din Zodia Helis la vernisajele expozițiilor sale: „Când am fost alături de colegii de la Helis și când i-am invitat la Brașov, București Craiova, nu mai știu de pe unde, expoziția parcă era mai vie, mai frumoasă, mai interesantă.”

„Bună ziua prieteni, bună ziua întemeietorule!” – își începe Dan Elias Declarația de iubire față de Helis. „Da, domnilor, ne iubim, asta e, facem dragoste cu cuvintele. Da, recunosc, nu trebuie să mă torturați, pot chiar să o consider ca pe un cap de acuzare. Activitatea noastră produce victime colaterale și acestea sunteți dumneavoastră, pe care vă iubim. Nu știu dacă simțiți asta, dacă vă doare sau dacă vă alină, dar noi o facem. O facem în această pădure întunecată unde lumina pătrunde din ce în ce mai puțin și mai greu, unde ura crește în loc de iarbă sau se predă copiilor în școli. Nu știu dacă suntem frumoși, Doamne ferește, dar suntem buni. Tot ceea ce facem se poate rezuma printr-un singur cuvânt: îmbrățișare.” Apoi își prezintă cel mai recent volum, Antianalfabetica. Este vorba de o selecție din ultimii doi ani și jumătate de editoriale publicate la Tic, la domnul Nicolae Tache, în ziarul Ialomița. Își amintește de cel care l-a îndemnat pentru prima dată să-și strângă editorialele din ziarul „Ialomița” și să le publice într-o carte, dragul nostru Marian Ștefan, plecat în cealaltă viață. În timp ce vorbește emoționat despre el, pe fundal, unde rulau fotografii, apar chiar cele ale prietenului evocat.

„Revista Helis înseamnă debutul meu.” – își amintește Romeo Aurelian Ilie, dar totodată „nu vreau să mai fiu cel mai tânăr membru al grupului și îmi doresc să vină în urma mea și alții, mai tineri decât mine și să ducă revista aceasta mai departe”. Romeo vorbește despre textul cu care a debutat, dar și, cu recunoștință, despre cei care i-au fost alături de-a lungul timpului și l-au susținut și încurajat. De asemenea, subliniază importanța apartenenței la un grup.

„Douăzeci de ani de când un grup de oameni vrăjiți de mirajul acestor locuri, unii răsăriți din lutul acestora, parcă ispitiți de frumusețea sălbatică a Bărăganulu, rai și iad într-o îngemănare perpetuă, sublim și absolut, viață și moarte într-o continuă luptă și le trăiesc în literă, în cuvânt, în sunet, culoare, piatră sau bronz, imagine a unei dragoste fără sfârșit, mai ales în cuvânt.” – afirmă poetic Vasile Iordache, cel prezent încă de la constituirea Asociației Helis, căreia i-a rămas aproape pentru „noblețea idealurilor acestui grup”.

Florin Ciocea, printre alte giumbușlucării verbale, dă glas unei credințe comune: „Trăiesc acut simțul timpului. Pe zi ce trece devenim treptat, treptat vorbitori în numele morților, adică a prietenilor care au plecat undeva, nu mai știm de ei. Pentru mine oamenii ăștia nu s-au dus, pentru că-i simt permanent, trăiesc permanent alături de ei, discut cu ei.” Ceea ce nu spune, dar noi știm deja, e faptul că el mai vorbește cu tot soiul de entități ciudate și absconse, printre care o piropopircăliță și puii ei.

Când Nicolae Teoharie s-a apropiat de microfon, am realizat cu toții sensul și forța emoției acelei zile, emoție care doar pe el l-a „așezat” literalmente pe un scaun. Aceasta, pentru că mesajul său era emoție pură transpusă în cuvinte: „Niște copii mă trag de mânecă și mă întreabă ce înseamnă Helis pentru mine! Și le spun: la început, Helis a fost o dorință modestă, dorința de a scrie. Apoi, ajungi să scrii, să scrii, să scrii până când exclami ca Franz Kafka. În definitiv, eu sunt numai literatură. În definitiv, pentru mine Helis este o revistă de meditație, de prietenie și de extaz. La aceeași întrebare, Dan Elias a dat un răspuns așa de poetic: Copii! Helis este o îmbrățișare! Doar o îmbrățișare! Se insinuează Florin Ciocea:. Ba înseamnă și un grup de prieteni. Helis este sufletul meu! Ohooo (!) se minunează copiii. Pentru Titi Damian Helis e Academia. Casa, adăpostul spiritualității ialomițene. Iar pentru Vasile Iordache Helis înseamnă speranță, dar și cutezanță. Trasă de poalele rochiei de mâinile micuților, Loredana Dalian s-a întors către ei și le-a spus: Tocmai ca să nu înnebunesc de frumusețe! De frumusețea lumii! Pentru mine Helis e o stare lirică. Copiii au chicotit. Dar pentru Romeo Aurelian Ilie, dar pentru Codrin ce înseamnă Helis? Romeo admite că Helis-ul este un loc. Un loc la care se întoarce fiul risipitor. Drumul spre poezia adevărată. Iar pentru Șerban Codrin, Helis înseamnă străzile îngândurate ale orașului, care duc în strada Nisipuri. Pentru mine, Helis e pasărea călătoare! Este firul meu care transcende lumile, ne anunță Costel Bunoaica. Ca un vrăjitor spațial, Adrian Bucurescu decide că Helis este destin. Marius Stan vine spre noi, se oprește și spune: Copii, Helis este o fântână la care se opresc prietenii mei să bea apă. Apa e rece și limpede. Un adânc de conștiință și luciditate. Am putea face din asta o poveste? Da, da! Vrem o poveste! Ohooo (încep eu), acum douzeci de ani s-a născut o ființă căreia i s-a pus numele de Helis! Și ființa asta are un suflet mare, e romantică, plină de idealuri, înconjurată de prieteni, de familie și mai ales te îmbrățișează. O poveste de Helis. O poveste semnată... Gheorghe Dobre!”

Aș fi vrut să termin aici textul meu, să las impactul acestui mesaj, la final, dar n-ar fi fost corect față de relatarea în sine. Pentru că, de fapt, a mai urmat. A urmat o lectură din „Cronica de Stână”, am ales „Duși cu pluta (pe Dunăre)”, pentru că textul acela se referea la un vis, un vis care fusese visat după realitate, în care faptele și visatele se împletesc, un vis străbătut de ei, prietenii mei, unii deja duși, dar care sunt tot aici. Visul te duce în altă dimensiune, ținându-te, în același timp, conectat cu realitatea. Un vis e o repetiție, în taina nopții, a ceea ce va fi când nu vom mai fi.

Atmosfera de poveste și bucuria întâlnirii au fost frumos pigmentate cu muzica, această prietenă a literaturii care o pune într-o lumină și mai frumoasă. Cele două minunate artiste care ne-au încântat cu vocile lor au fost Ioana Marin, atât de dragă Helisului, și Doina Lavric Parghel, o prietenă mai nouă, care a dăugat și cobza mesajului său vibrant. Momentul muzical de final a fost darul doamnei manager Elena Balog, căreia îi mulțumim.

Deși trecuseră ore, nu ne dădeam duși acasă. La invitația mea, s-au exprimat pe scurt și alți prieteni prezenți în sală: Ilie Comănița, poet al Zodiei Helis, Sorin Burlacu, directorul Bibliotecii Județene Buzău, Tudor Amza, venit de la București, legat de Ialomița și de Slobozia. Ar mai fi fost și alții care poate ar fi dorit să spună ceva, dar simpla lor prezență a fost grăitoare: solistul și poetul Traian Chiricuță, care a venit din București împreună cu prietenul său Mihai Ciobanu de la Radio UZPR, Vasile Dumitru, scriitor cu origini ialomițene, stabilit la Cugir, Grigore Spermezan și Nicolae Petrache, veniți de la Urziceni, Constantin Gornea, de la Fetești, doamna Clementina Tudor, managerul Centrului Cultural, care a fost nevoită să se retragă mai devreme, doamne bibliotecare etc.

Au mai rămas lucruri de spus. Pe care sperăm să le spunem la următoarea noastră întâlnire. Am mai schimbat impresii și cărți, ne-am povestit unii altora, ne-am fotografiat, să „oprim” clipa. Nu, nu trecerea. Doar clipa. Clipa aceea mare și prețioasă care ne va rămâne adânc în suflete.

Slobozia, august 2023

* Textele discursurilor au fost puse la dispoziție de jurnalistul Nicolae Tache. Mulțumiri!

Apărut în revista „Helis” - august/ septembrie 2023